Interviu cu Mihaela Miroiu

Realizat de Psiholog Diana Foarfecă

D.F.: Cum a apărut ideea studiului și a cărții „Naşterea cetăţeniei democratice. Femeile şi puterea în România modernă“?

M.M: Rațiunile științifice care au condus la această carte se leagă de : a. faptul că tema este interdisciplinară, nu se poate trata complex doar dispre științe politice; b. teoriile despre cetăţenie sunt foarte importante, dar e foarte important să înțelegem cum își traiesc oamenii cetățenia în viața cotdiană; c. e foarte important să aflăm asta de la ei: d. cum cei mai puțin ascultați cetățeni sunt femeile, ni s-a părut necesar să o facem, totuși. Rațiunile personale sunt următoarele: a. Hunedoara este locul unde m-am nascut și unde m-am format, aveam un access privilegiat la oameni și o bună intuiție a locurilor: b. prietenia mea intelectuală cu istorica Maria Bucur înseamnă un tandem interdisciplinar comprehensiv și bun, care se răsfânge asupra cărții.

D.F.: Dacă ar fi să reprezentați această carte printr-o trăsătură de personalitate, care ar fi aceea?

M.M.: Este înțelegătoare. Foarte înțelegătoare.

D.F.: Care a fost sentimentul pe care l-ați avut după ce ați colecționat poveștile, gândurile, emoțiile și părțile de viață ale celor 101 femei intervievate?

M.M.: Că recitesc, în formă genuină, povestea vie a celor care au vrut democrație și au teoretizat democrația de când e lumea lume. Că acele 101 femei ne deschid larg porțile minții și sufletului lor, sporindu-ne accesul la umanitate.

D.F.: Cu ce mesaj ați dori să rămână o persoană care nu face parte din comunitatea politologilor, sociologilor şi istoricilor, dar citește cartea „Naşterea cetăţeniei democratice. Femeile şi puterea în România modernă“?

M.M.: Femeile sunt foarte înclinate spre societăți în care drepturile individuale și grija față de alții merg mână în mână. Se potrivesc ca o mănușă cu democrațiile consolidate. Le este foarte greu să separe morala de politică. Le pare o contradicție în termeni. De aceea accesul lor la practicarea puterii politice este scăzut. Dar tot de aceea accesul lor la practicarea puterii politice este foarte necesar.

D.F.: ”Femeia în politică” sau ”femeia și politica”? De ce?

M.M.: Femei în politică avem (19% în Parlament, de exemplu). Problema este să fie o masă critică în stare să determine reprezentarea intereselor politice și prioritățile femeilor.

D.F.: Spuneați că, „pentru femei, a avea putere înseamnă să le faci altora viaţa mai bună”. Care este acea limită a comportamentului pro-social, pe care dacă o depășim, riscăm să ne sacrificăm viața personală?

M.M.: Depinde ce înseamnă viața personală. Modelul atomului solipsist nu pare să funcționeze în eșantionul nostru. Femeile par să se definească drept sine în relație, nu sine egoist. Pe scurt, par să se simtă bine făcând multe pentru mulți. Nu cred că asta e o problemă. Problemă este dacă ceilalți profită și nu procedează prin reciprocitate.

D.F.: La nivel de societate, încă mai avem mentalitatea că pentru o femeie cea mai mare realizare sunt copiii? De ce nu și pentru un bărbat? Sau sunt cu adevărat copiii o realizare sau, așa cum spune Biblia, ”un dar” de care ar trebui să ne bucurăm și pe care să îl prețuim? 


M.M.: Copiii reprezintă și un tip de relație metafizică. A fi mamă înseamnă să experimentezi un sine care este doi (sau mai mulți). Asta nu se întâmplă doar până la naștere, ci cam pe viață. Nu e nici bine nici rău. Pur și simplu asta este. În privința statutului de părinte (mamă sau tată), asta implică o investiție enormă: timp, îngrijire, educare, creștere, bani. Oamenii se atașează incomparabil mai mult de investiție decât de consum. În privința celor care ne spun ce înseamnă să fim părinți și cum trebuie s fim părinți fără o noapte lângă copii cu colici, fără o săptămână lângă un adolescent nervos și rebel, fără frica teribilă că nu apuci să îl vezi pe copil pe picioarele sale, mă rog, e dreptul lor să se exprime în această privință. Dar poate nu strică să și experimenteze ceea ce spun că trebuie să facă alții.

D.F.: Cine sau ce a avut cea mai mare influență în dezvoltarea dumneavoastră ca persoană?

M.M.: Străbunica mea Maria. Tata. Profesoara mea de filosofie din liceu. Colegul meu de bancă, cel cu care m-am măritat acum 44 de ani, fiul meu, prietenii mei constitutivi, studenții mei. Autoarele și autorii marilor cărți care mi-au generat moduri de gândire.

D.F.: Dacă ar fi să vă gândiți la dumneavoastră ca la un raport de 100%, cât ar fi reprezentat de relația cu mama și cât de relația cu tatăl?

M.M.: Ca prezență mama a reprezentat dublu față de tata. Ca influență raportul a fost invers. Cred că motivul este acela că firii mele i s-a potrivit mai degrabă încrederea tatei în mine și dorința lui să fiu autonomă. Mama a fost mult mai grijulie, mult mai implicată, mult mai prezentă, mult mai puțin înclinată să mă lase-n plata mea.

D.F.: Care este acel obicei din copilărie la care nu ați putut să renunțați?

M.M.: Să știu că nu ajunge să nu fac sau spun ceva rău, ci nici să nu gândesc sau simt asta. Să miros pământul, să îmbrățișez pomii, să apăs ușor burtica bobocilor de rață. Să cred sincer să sunt și eu, până la urmă, o ființă în această mare și miraculosă biosferă.

D.F.: Ce din ceea ce era copilul Mihaela vă trezește melancolia?


M.M.: Am un noroc copleșitor. Am păstrat casa străbunicilor. Am transformat-o un picuț, cât să aibă confort actual. Vara dorm în camera în care m-am născut, sub geamul și cerul sub care m-am născut. În fiecare zi îmbrățișez cea mai veche imagine din memoria mea: bisericuța din deal, înconjurată de copaci. Am privilegiul absolut să îmi hrănesc melancolia în spațiul real, să retrăiesc starea de copil.

D.F.: Ce vă place cel mai mult să faceți în timpul liber?


M.M.: Pentru mine cititul nu este timp liber. E timp de muncă, la fel ca și scrisul. Dar îmi plac ambele. În afara acestora îmi place la fel de mult să mă întâlnesc cu prietenii. Mă bucur să grădinăresc, călătoresc, să mă strecor mută prin arta lumii, să mă pierd în zări printre munți, să uit de mine în apa mării. Atât de multe îmi plac și atât mă bucur că le-am avut încât chiar sper din suflet să le regăsesc mereu acolo unde sunt.

D.F.: Care este relația dintre femeile românce și lectură?


M.M.: Nu cred că diferă mult de alte femei din lumea asta mare. De când au avut dezlegare să se educe femeile au o sete de lectură de parcă citesc și pentru străbunicile lor care nu au putut învăța carte. De aceea mă miră foarte adresarea cu: ”Dragă cititorule”. La ora actuală cei mai mulți cititori sunt cititoare. În curând, cei mai mulți scriitori vor fi scriitoare.

D.F.: Pentru încheiere, un sfat pentru echipa PsyLife, o echipă formată din femei care își doresc să aducă schimbarea la nivel psiho-emoțional și relațional în comunitățile în care își desfășoară activitatea.


M.M.: Eu zic așa : fiecare dintre noi are în sine tot ceea ce au și ceilalți, deci nimeni nu este absolut altul. În consecință, atunci când vorbim altora nu cred că ar trebui să dăm sfaturi de pe poziții cunoscător-neutre: e bine să faceți, ci de pe poziții implicate: e bine să facem. În rest, de la femei ne așteptăm să fie totul plus ceva. Nu știu cum facem, dar chiar reușim. Vă îmbrățișez într-un mare sfat: să fim mereu autentice, pe cât se poate de drepte și de bune, să fim solidare și la bine (da, pare mai frecvent la rău). Și, nu puțin lucru: să știm să surâdem căutând soluții acolo unde unii oameni se încrâncenează căutând nod în papură.

 

 

Diana Foarfecă

Psiholog, psihoterapeut colaborator PsyLife

 

DISTRIBUIE