Cum să construim cu pasiune

Diana Pop la Unifest Cluj

În luna noiembrie, colega noastră Diana Pop a fost invitată în cadrul zilelor Unifest Cluj Napoca pentru a susține un workshop cu tema : "Cum să construim cu pasiune". În cadrul acestui workshop, Diana i-a invitat pe studenții participanți să se uite la pasiunea lor ca și la o umbrelă pe care să și-o reprezinte și pe care, simbolic, să o ia cu ei în drumul spre cariera lor. Sub această umbrela și-au mai reprezentat și discutat în grup, fricile pe care aceștia le au, dar și capacitățile lor care intervin în momentul în care doresc să își urmeze pasiunea. În plus, au lucrat în imaginar și cu "ploile" care se năpustesc asupra lor căutând modalități prin care pot să le facă față.

Au fost 4h intense, pline de autenticitate, în care participanții au descoperit lucruri noi despre ei înșiși, dar au descoperit și faptul că fricile pe care le simțim sunt frici comune, iar exprimându-le putem să găsim suportul de care avem nevoie în acel moment.

Unul dintre obiectivul principal al PsyLife este educația pentru carieră a tinerilor care se află în proces decizional, fie că sunt elevi care trebuie să își aleagă liceul, sau tineri care doresc să își aleagă studiile universitare, dar și tineri care își doresc să schimbe parcursul profesional și au nevoie de suport pentru acest lucru. Astfel, orice inițiativă în acest sens ne bucură și nu putem decât să o susținem cu drag.

 

 

DISTRIBUIE