Copilul meu are probleme de anxietate. Cum îl pot susține?

Articol realizat de Psiholog Iulia Domocuș

„Unde-s mulți puterea crește”

E important ca familia să lucreze împreună pentru a face față problemei anxietății copilului într-un fel în care toată lumea e confortabilă. E important să nu avem un părinte „care îl împinge pe copil prea mult” și altul care face lucrurile pe dos față de celălalt. La fel de consistenți trebuie să rămânem și noi (ex. Să evităm să stabilim o regulă azi pe care nu o respectăm în mâine, dar o pedepsim poimâine). Asta poate să creeze confuzie pentru copil și să își piardă încrederea în noi.

De exemplu, terapeutul vă poate ajuta să învățați lucruri prin care vă puteți susține copilul în ameliorarea stării pe care o are. Cel mai probabil veți avea exerciții de făcut acasă individual sau împreună cu copilul/adolescentul. La fel, copilul/adolescentul va primi teme pe care va trebui să le exerseze și între ședințe. Terapia nu se termină în momentul în care ieșim din cabinet, astfel exercițiul în afara ședințelor e important pentru a crește șansele de reușită.

Poza noua 01.05.2021

Ajută-ți copilul să facă față propriilor emoții

Așa cum nu poți să mănânci în locul copilului tău ca acesta să fie sătul, nu poți să porți tu lupta cu anxietatea pentru el. E ok să îl lași pe copilsă trăiască puțină anxietate. Copilul tău trebuie să învețe că anxietatea nu e ceva periculos, ci e ceva la care poate face față.

Ca să întărești această idee poți chiar să îi spui copilului tău că toate sentimentele sunt ok și că nu există un fel corect de a te simți sau a spune cum te simți. Dacă nu ești obișnuită să vorbești despre emoții, asta poate fi greu, însă, pe cât este de greu, pe atât este de prețios să permitem emoțiilor de orice fel să existe, să nu ne speriem de ele, ca să putem să le lăsăm să existe și să treacă. O emoție e ca o lumânare, pe care, ca să o lăsăm să se termine, trebuie să stăm cu focul, să așteptăm puțin, să se ardă toată. Această metaforă poate să fie un mod util de a privi atacul de panică atunci când ne confruntăm cu el.

De asemenea, e util ca toți membrii familiei să exerseze numirea emoțiilor atunci când acetsea sunt observate și ascultarea, fără să dea sfaturi, ci să ofere consolare (ex: „Azi te văd abătută, tristă. Oare am simțit bine? Vrei să vorbești despre asta sau vrei o îmbrățișare?” – fii pregătită și pentru un potențial răspuns de „nu”, s-ar putea să dureze un timp până capătă încredere să vorbească despre ce simte sau să se simtă confortabil cu o îmbrățișare). Nu e util să râdem sau să spunem că frica unui copil e neînsemnată, chiar dacă nouă ni se pare exagerată.

„Anxietatea e molipsitoare”

Atenție la exprimarea temerilor proprii de față cu copilul! Încearcă să-ți păstrezi propriile îngrijorări pentru tine și să faci tot ce poți să fii pozitiv/ă sau cel puțin neutru/ă în descrierile despre situații când vorbești cu copilul tău. Lasă-l să învețe că lumea e sigură, că oamenii nu sunt periculoși.

Poza noua 01.05.2021

Reglarea așteptărilor pe care le ai de la copil

E important să ai aceleași așteptări de la copilul tău anxios ca pentru oricare copil (ex. să ia decizii, să iasă cu alți copii, să vorbească cu adulți etc.). Totuși, e important să înțelegi că ritmul în care copilul va face asta va fi mult mai încet și a reuși să facă ceea ce vă propuneți va presupune un întreg proces, pas cu pas, până să vă atingeți scopul (ex. să vorbească cu alții). Poți să îl ajuți pe copilul tău să rupă sarcina pe care o are de făcut în mai multe bucăți mai mici, care să nu fie așa copleșitoare, pe care să le poată realiza (ex. dacă copilului/adolescentului tău îi e dificil să meargă la magazin, poți începe prin a-i propune să mergeți împreună și treptat să faceți tranziția de la a face cumpărăturile împreună spre a merge împreună însă a merge la rafturi diferite. De exemplu: „eu iau pâine, tu mergi, te rog, să iei lapte”, apoi treptat să îi propui să dea el bănuții la casă cu tine sprijinindu-l. Încet, încet veți putea face tranziția spre a putea să meargă singur la magazin).

Puteți încerca să testați acasă posibile situații dificile și ce poate face când se întâmplă asta (ex. copilul tău îți spune că îi e frică că o să i se facă rău, o să facă un atac de panică la ziua de naștere a unei colege). Puteți găsi soluții împreună încă de acasă care să îl ajute, precum „amintește-ți exercițiile de calmare pe care le-ai învățat”, „găsește-ți un spațiu calm în care să poți să îți liniștești anxietatea, care ar putea fi acela?” etc.). A pregăti strategii și a le spune cu voce tare pot să îl ajute pe copil să prindă încredere și chiar să le încerce. De asemenea, faptul că te lupți împreună cu el în a căuta soluții la ceea ce i se întâmplă îl va ajuta să se simtă că ești de partea lui și nu e singur.

Clădește-i încrederea copilului tău

Sunt multe strategii prin care poți să îl ajuți pe copilul tău să se simtă mai încrezător. E foarte important, mai ales pentru copiii anxioși să îi lăudăm atunci când se confruntă cu dificultățile lor, când încearcă ceva nou, când sunt curajoși, oricât de puțin. Unor copii le plac laudele mari și multe cuvinte frumoase, altora le place lauda mai subtilă (ex. o mângâiere, un zâmbet cu încântare, o îmbrățișare). Observă și spune-i despre lucrurile pe care le face foarte bine, la care se pricepe sau se îmbunătățește (ex. muzică, artă, sport). De asemenea, asigură-te că prin sarcinile pe care le are de făcut prin casă copilul tău are experiențe de reușită în care învață că poate, învață că se pricepe la ceva (ex. spălatul vaselor). De asemenea, ca să capete încredere în el, permite-i să învețe și să facă lucruri de unul singur.

Deși e tentant, e cel mai bine să nu întrerupi sau să faci lucrurile în locul copilului tău (ex. vrea să își gătească și ți se pare foarte stângaci, încât îți vine să îi iei oala din mână să te ocupi tu în loc? Rezistă tentației! Faptul că o să își gătească singur îi aduce un sens de reușită, care pe termen lung, aduce încredere în sine). Chiar și atunci când are de făcut ceva mai dificil, dacă faci lucrurile pentru el s-ar putea să îl facă să se simtă bine pe moment, însă mesajul care ajunge la el este că tu nu crezi că el e în stare, ceea ce îl va face pe el să creadă că nu e în stare.

De asemenea, încearcă să nu cazi în capcana de a-l reasigura tot timpul pe copilul tău că o să fie bine. Acesta are nevoie să învețe că o să fie bine dincolo de cuvintele din exterior. Lasă-i loc să învețe să își spună el singur că o să fie bine. Pentru început poți fi un model pentru el despre cum îți spui tu că o să fie bine când ești îngrijorată.

Cei trei C (Comportament, Constanță, Consecințe)

Nu confundați anxietatea cu alte comportamente nepotrivite. E important să setăm așteptări și limite rezonabile pentru comportamentele nepotrivite. Copiii cei mai fericiți, încrezători și adaptați sunt aceia care primesc așteptări și limite clare și rezonabile și au parte de consecințe ale comportamentelor nepotrivite în acord cu limitele, și în același timp primesc dragoste, acceptare.

Regulile de aur când vine vorba de stabilirea de limite sunt:

1. Identificați și numiți comportamentul indezirabil și cel dezirabil atunci când stabiliți sau puneți în practică reguli, limite și consecințe. Când copilul face un comportament nepotrivit, adresăm comportamentul și nu îl etichetăm pe copil. (Ex. Așa da: „Te rog să nu mai strigi. Regula e să vorbim frumos unii cu alții. ” Așa nu: „Ești un copil rău.”)

2. Rămâneți constanți în regulile și consecințele comportamentului. Dacă stabiliți că doarme fiecare în camera lui, dar într-o zi respectați regula, altă dată nu o respectați, copilul va primi mesaje mixte și instabilitate. La fel și în cazul consecințelor, dacă într-o zi consecința este respectată, în alte zile nu, asta cauzează confuzie pentru copil. Mai mult, instabilitatea și confuzia sunt un teren fertil pentru mai multă anxietate.

3. Consecințele stabilite trebuie să fie clare pentru copil și proporționale cu limitele. E important să punem în practică consecințele cu iubire și acceptarea copilului, atitudinea de bază fiind: „Te iubesc și te accept, dar acest comportament pe care l-ai făcut e nepotrivit și trebuie corectat.” Atenție să nu setăm consecințe de retragere a iubirii (ex. Așa nu: „nu te mai iubesc dacă strigi la mine”) sau silent treatment („nu mai vorbesc cu tine”), deoarece astfel de consecințe pot transmite mesaje precum „mama/ tata mă va abandona dacă nu sunt un copil perfect”, care să contribuie la anxietatea copilului.

În final, unul dintre cele mai importante feluri prin care îți susții copilul în lupta cu anxietatea este faptul că investești timp, energie, resurse în această direcție, inclusiv citind acest articol, și prin interesul și iubirea pe care o oferi copilului tău zi de zi.

DISTRIBUIE